INGREDIENTE:
- 1-1,2 kg roșii
- 2 l apă
- 1 ceapă mare
- 1-2 morcovi
- o tulpină de apio (sau 1 felie de țelină)
- 1 păstârnac mic (opțional)
- 1-2 căței de usturoi (opțional)
- 1 lingură rasă de zahăr
- 1/4 cană de orez (opțional)
- 1 legătură pătrunjel (se ornează la servirea supei)
- sare, piper negru, 2 foi de dafin (opțional), 1 crenguță de busuioc sau cimbru (opțional), ulei de măsline (opțional)
MOD DE PREPARARE:
Roșiile se pot rade, sau se pot pune pe grătar, coace la cuptor sau opărite, apoi se decojesc și pasează. Morcovul se rade; ceapa, usturoiul, apio (țelina), păstârnacul și pătrunjelul se toacă mărunt.
Se călesc legumele, cât să se înmoaie, timp în care se asezonează, după gust. Se pun 200-300 ml de apă și orezul și se lasă la fiert 15-20 de minute. Se adaugă roșiile pasate și restul de apă (în funcție de consistența dorită) și se mai fierbe 5 minute.
SUGESTII:
Se poate face cu fidea, tăieței, paste, găluște (de griș sau de făină) sau zdrențe.
Se păstrează la frigider maxim o săptămână.

Comentarii
Trimiteți un comentariu