TRADIȚIONAL
INGREDIENTE [2 porții]:
- 2 pulpe dezosate mari (sau piept de pui)
- sare, piper, ulei
Pentru sos:
- 2 linguri sos de soia
- 2 linguri mirin
- 2 linguri sake
- 1 lingură zahăr (sau miere)
MOD DE PREPARARE:
Carnea se crestează și se dă cu sare și piper. Ingredientele pentru sos se amestecă până se topește zahărul.
Se încinge bine tigaia și se adugă puțin ulei, apoi se prăjește bine carnea, pe ambele părți (5 minute de fiecare parte) la foc mediu spre mic. Se crește intensitatea focului, se adaugă sosul și se gătește câteva minute, acoperind în permanență carnea cu acesta. Se scoate carnea pe farfuria din care va fi servită, gătind în continuare sosul până se îngroașă (1-2 minute), apoi se pune imediat într-un bol pentru a preveni a se găti de la căldura reziduală.
ADAPTAT
INGREDIENTE [2-3 porții]:
- 500-600 g carne dezosată și fără piele de pui
- ulei
Pentru marinat:
- 1 linguriță sare
- ½ linguriță piper negru măcinat
- 1 lingură cu vârf amidon
Pentru sos:
- 100 ml sos teriyaki
- 50-100 ml apă
- 3 căței de usturoi
- 1 bucată ghimbir
- 1 linguriță miere
- 1 linguriță fulgi de ardei iute
- zeama de la ½ lămâie
MOD DE PREPARARE:
Carnea se taie bucăți medii, se dă cu sare și piper, apoi cu amidon și se lasă 1 oră la frigider. Se pregătește sosul, amestecând bine toate ingredientele.
Se încinge bine tigaia și se adugă puțin ulei, apoi se prăjește bine carnea, pe ambele părți (5 minute de fiecare parte) la foc mediu spre mic. Se crește intensitatea focului, se adaugă sosul și se gătește câteva minute, acoperind în permanență carnea cu acesta, până se îngroașă sosul, apoi se servește imediat, pentru a preveni a se găti de la căldura reziduală.
SUGESTII:
Puiul teriyaki se servește imediat glazurat cu sos, cu garnitură de orez și legume crude (salată, roșii, castraveți, morcov, ceapă verde).
INFORMAȚII:
Teriyaki (照り焼き) în japoneză descrie un stil de a găti apărut în Japonia în secolul al XVII-lea. Teri (照り) înseamnă luciu dat glazură și yaki (焼き) înseamnă friptură, la grătar sau tigaie. Puiul și peștele sunt cele mai populare alimente pentru a pregăti stilul teriyaki în Japonia, însă sunt și rețete cu tofu sau chiftele din diverse tipuri de carne. În bucătăria japoneză tradițională, puiul se prăjește, însoțit de un sos tare (タレ) (sos bază făcut din sos de soia, mirin, sake și miere, utilizat ca marinată pentru grătar, alte sosuri sau chiar pentru unele tipuri de ramen) făcut pe loc și nu sos teriyaki îmbuteliat. În afara Japoniei, cuvântul teriyaki este acum sinonim atât cu felul de mâncare în stil teriyaki, cât și cu sosul în sine.

Comentarii
Trimiteți un comentariu